Pages - Menu

November 22, 2016

Apus de soare

Ma uit la mine in oglinda si nu inteleg cum e posibil eu sa exist cand el nu mai exista. El, cel care mi-a dat viata nu mai este, iar eu sunt. Inteleg ca sunt o minune.

Mintea mea intelege, dar sufletu-mi refuza sa accepte. Zilele mele acum sunt un fel vanturi trecatoare, care aduc cu ele din cand in cand, niste avalanse de emotii de care n-am mai simtit niciodata. Undeva in teorie stiam ca astfel de emotii exista, dar parca n-am crezut ca va trebui sa le simt si eu vreodata, cel putin nu acum. De ce acum? Nu stiu si incerc sa nu caut raspuns la intrebarea asta, pentru ca raspunsul ar putea deveni un regret. Nu am intrebri catre mine, catre viata sau univers, am doar amintiri, lacrimi si pareri de rau, mai reale si mai sincere ca niciodata.

Gandurile imi sunt clare, atat de clare incat parca as trai acum viziunile care nasc in mintea mea si iar ma doare, si ma doare mai tare.

Imi e dor. Si ma sugrum cu propria respiratie care mi se opreste in piept. Nu stiu ce sa fac, stiind ca nu pot face nimic.


No comments:

Post a Comment