Pages - Menu

May 16, 2015

Suntem un colt de Rai

Cateodata, iti vine sa lasi totul in urma si sa pleci. Atunci, nu ai nevoie de o pauza, dar vrei doar sa pleci, acolo unde nu esti asteptat, dar esti primit. Acolo, e raiul tau. Acolo, e locul unde atingi apogeul linistii sufletesti. Pentru unii, acolo e acasa, pentru altii e in bratele mamei, iar pentru o alta parte ar putea fi in bratele persoanei iubite, sau ar putea fi umbra unui copac batran, sau poate e coltul camerei. Important este ca noi toti avem un rai al nostru, care ne salveaza parca de cruzimea realitatii.

Si atunci cand vrei doar sa pleci, exact atunci uiti de existenta oricarui alt sentiment, atunci ai doar curaj sa nu privesti inapoi, sa nu iti mai pese de nimic si poate nimeni, atunci vrei doar sa nu te mai doara. Atunci iti zici ca niciodata nu o sa mai plangi, iti recunosti ca esti puternic si nimic n-o sa iti taie din elan si spirit de reusita. Si parca iti desfaci aripile sa iti iei zborul, cand iti amintesti cat efort ai depus pentru a-ti creste aceste aripi, cate sacrificii ai facut pentru a aduna acest curaj, cate lacrimi ai pierdut pentru a invata din greseli si a ajunge puternic. Si stai, ramai aici unde ai fost predestinat sa fii.

Apreciaza-te pentru ca esti un om frumos.

No comments:

Post a Comment