Pages - Menu

October 3, 2013

Culori de toate culorile

Niciun chef. Niciun fel de chef. Nici chef din ăla cu veselie, muzică și tanțuri. Niciun chef de a vedea oameni sau lumina zilei. Niciun chef de a evolua ca om. Nici măcar chef să opresc timpul în loc.

Aseară încă îmi plăcea galbenul, azi deja prefer verdele.

El cînd e în casă și podeaua scîrțîie mai tare, și volumul laptopului parcă-i mai puternic, si nervii mei parcă-s mai sensibili, și apa-n baie parcă curge mai repede. De s-ar duce și n-ar mai reveni, îi simt energia negativă de după perete.

Eu nu-mi amintesc cînd ultima dată am plîns. Dar cînd ultima dată am rîs?

Îmi pare ca bunul Dumnezeu nu ne mai iubește. Doamne, noi încă te iubim, nu ne lăsa.

Vreo cîteva nopți în urmă am visat că s-a început al treilea război mondial. Rusia a declarat razboi Americii sau invers, iar eu mă aflam pe deal la mine-n sat. Cerul era roșu, rachetele zburau deasupra capului meu și pămîntul se făcea una cu aerul de la bombele care explodau în urma mea. Eu nu mă vedeam pe mine scăpînd din război și îmi părea așa de rău că n-am apucat să-i mai văd o dată pe mama și pe tata.

Fa Dianî și di slabî ești, cînd ai sî ti măi îngraș șî tu oleacă
Auzi țacă, aiși nu eu îs așei slabă, aiși netale ești așei grasă
Pentru că moldovenii trăiesc ca să mănînce bunișor și nu invers.

2 comments:

  1. asta e, toamna-i vinovata, ea vine ca un fel de sare pe rani acum... vreau sa fie vara pina la primavara-n mai )))

    ReplyDelete