Pages - Menu

January 29, 2013

Ma îmbrațișez pe mine însămi

       Avem nevoie să fim încurajați. Clipele de cădere emoțională sau de simplă tristețe ne învăluie pe toți la un moment dat. Ar putea să fie din vina noastră și poate că cineva ne-ar blama și ar spune că meritam să ne simțim cum ne simțim, pentru că ni-o facem cu mîna noastră, dar altcineva ar lăsa criticile deoparte și ne-ar îmbrățișa, ne-ar da un pic din căldura și optimismul pe care el îl are. Puțin, dar sincer. 
       Devenim lipsiți de putere psihică, de voință, de curaj pentru a acționa, pentru a schimba starea de tristețe care ne cuprinde, iar o vorbă bună din partea cuiva sau măcar un sunet de telefon la momentul potrivit, ne-ar oferi poate acel imbold de care avem nevoie atît de mult.
       Chiar dacă uneori avem nevoie de timp ca să fim singuri, pentru a medita, pentru a ne gîndi, pentru a ne liniști mințile și sufletul, alteori însă, astfel de momente nu ar trebui să fie lăsate   să-și facă loc în viața noastră, pentru că ele ne "deteriorează", ele ne blochează, ne închid într-o "închisoare" a timpului care stă locului...fictiv doar, pentru ca real timpul locului nu stă, iar noi trebuie să-l folosim util, e tare prețios. 
       De-aș ști eu momentul cînd oamenii dragi au nevoie de acea îmbrațișare, aș merge de la capătul Pamîntului să le-o ofer. Și de-ar ști ei că eu acum am o imensă nevoie de îmbrațișarea lor, probabil aș fi îmbrațișată.