Pages - Menu

October 16, 2012

Nu fac decît să-mi prăfuiesc dorul (1)


       Să-ți fie dor și cam atît. Simți că-ți bate inima mai apăsat cînd te gîndești la cineva care înseamnă mult pentru tine, încît te doare în piept la propriu, de la bătăile inimii. Și doare mult mai tare cînd știi că nu poți face nimic pentru a-ți alina dorul, pentru că pur și simplu este imposibil. Trebuie doar să înghiți noduri și să te împaci cu conștiința. Asta este însă cel mai greu de realizat, să mergi împotriva voinței tale.
        Să vrei și să nu poți. Nici să mergi să-ți iei ce vrei. Nici să ceri. Nici să iei dacă ți se oferă gratis. Ba chiar să refuzi cînd ți se impune...ceea ce tu de fapt vrei. Idiotism.
        Iată așa apare distanța dintre doi oameni apropiați și respectiv dorul. Ne-o facem cu mîna noastră. Noi înșine dăm naștere sentimentelor neplăcute și foarte nedorite în a fi trăite, ca după aia să ne plîngem pe viață și să căutăm pe cine să dăm vina, că doar n-o să ne învinovățim pe noi...suntem prea mîndri.
        That's okay, timpul le vindecă pe toate. Oh - timpul - soluția pentru toate. Numai că timpul nu rezolvă nimic, ci doar le prăfuiește.
       The "I've missed you so much" hug e depozitat - prea bine poate -pentru atîția oameni dragi.