Pages - Menu

November 6, 2012

Laudă-mă gura cît de mîndră sunt


Cît de lăudăroși suntem? foarte! Cît de mîndri suntem? foarte! Iar uneori, mai rar poate sau poate prea des...anyway, suficient...le combinăm de minune pe ambele aceste defecte...că doar n-or fi calități și eu nu știu o_O

Ideea e că toți ne lăudăm și suntem mîndri de noi. Păi și normal, că dacă nu ne-om aprecia noi înșine, atunci nimeni n-o va face. Însă unii, pur și simplu, exagerează și probabil nu-și dau seama...sigur nu-și dau seama. Prin urmare, ți se face silă cînd stai în compania cuiva din oricare categorie, enumerate ceva mai devreme. Iar mai ales, dacă ești pentru prima dată în compania respectivului, atunci să-și ia rămas bun de la o prim-impresie plăcută. E o pierdere de timp.

Lauda e o supra iubire de sine...exagerată, exprimată foarte ușor prin cuvințele frumușele.
Mîndria e tot o laudă, numai că fără cuvințele frumușele, ci doar atitudini și ele destul de greu de ignorat.

Iar dacă te trezești la un moment dat că ești implicat într-o discuție cu cineva care suferă de ambele simptome, atunci probabil ai făcut ceva rău și acum ți se întoarce înapoi.

Și rău e că atunci cînd asculți pe cineva lăudîndu-se, parcă ți se face ceață în cap, nu mai vezi nimic, ești pierdut în necunoscut și brusc ți-i ciudă pe viață...a ta.

Și la fel de rău este că mîndria unora e o bombă în capul tău, care explodează de nervi și silă.
Eh, și cînd mă gîndesc la mine, realizez cîtă ironie plutește-n jur.