Pages - Menu

November 28, 2016

Momentul potrivit e niciodata

Asteptam momentul potrivit. Momentul cand toate vor fi la locul lor, asa cum ne dorim si atunci vom lua o decizie sau vom face un pas, sau vom urca o treapta. Acel moment, cel mai potrivit pentru nimic. Pentru ca atata valoare va avea momentul potrivit, nimic.

Momentul potrivit nu ne asteapta pe noi. Isi vede de nevoi si treburi zilnice, isi construieste oamenii si personalitatile lor, isi creaza viitorul si isi cizeleaza prezentul.

Momentul potrivit, tu esti acela. Pentru ca numai tu ai puterea sa decizi ce e mai bine acum, pentru tine, insemnind ca momentul potrivit e acum.

Iar daca momentul tau potrivit implica si alti oameni, adu-ti aminte ca oamenii ceia au si ei momentul lor potrivit, care cel mai probabil nu o sa coincida cu al tau, sau poate al lor moment, a trecut demult. Nici oamenii si nici timpul nu te asteapta pe tine si comfortul tau.

Nu-ti irosi splendoare vietii pentru acel moment, care ti-l planuiesti de ceva timp, nu-ti pierde farmecul de om frumos, muncind pentru acel moment, nu-ti inchide libertatea de a trai pentru acel moment, pentru ca el este acum. Nici intr-o alta zi nu va fi un moment mai potrivit decat cea de azi.

November 22, 2016

Apus de soare

Ma uit la mine in oglinda si nu inteleg cum e posibil eu sa exist cand el nu mai exista. El, cel care mi-a dat viata nu mai este, iar eu sunt. Inteleg ca sunt o minune.

Mintea mea intelege, dar sufletu-mi refuza sa accepte. Zilele mele acum sunt un fel vanturi trecatoare, care aduc cu ele din cand in cand, niste avalanse de emotii de care n-am mai simtit niciodata. Undeva in teorie stiam ca astfel de emotii exista, dar parca n-am crezut ca va trebui sa le simt si eu vreodata, cel putin nu acum. De ce acum? Nu stiu si incerc sa nu caut raspuns la intrebarea asta, pentru ca raspunsul ar putea deveni un regret. Nu am intrebri catre mine, catre viata sau univers, am doar amintiri, lacrimi si pareri de rau, mai reale si mai sincere ca niciodata.

Gandurile imi sunt clare, atat de clare incat parca as trai acum viziunile care nasc in mintea mea si iar ma doare, si ma doare mai tare.

Imi e dor. Si ma sugrum cu propria respiratie care mi se opreste in piept. Nu stiu ce sa fac, stiind ca nu pot face nimic.


May 16, 2015

Suntem un colt de Rai

Cateodata, iti vine sa lasi totul in urma si sa pleci. Atunci, nu ai nevoie de o pauza, dar vrei doar sa pleci, acolo unde nu esti asteptat, dar esti primit. Acolo, e raiul tau. Acolo, e locul unde atingi apogeul linistii sufletesti. Pentru unii, acolo e acasa, pentru altii e in bratele mamei, iar pentru o alta parte ar putea fi in bratele persoanei iubite, sau ar putea fi umbra unui copac batran, sau poate e coltul camerei. Important este ca noi toti avem un rai al nostru, care ne salveaza parca de cruzimea realitatii.

Si atunci cand vrei doar sa pleci, exact atunci uiti de existenta oricarui alt sentiment, atunci ai doar curaj sa nu privesti inapoi, sa nu iti mai pese de nimic si poate nimeni, atunci vrei doar sa nu te mai doara. Atunci iti zici ca niciodata nu o sa mai plangi, iti recunosti ca esti puternic si nimic n-o sa iti taie din elan si spirit de reusita. Si parca iti desfaci aripile sa iti iei zborul, cand iti amintesti cat efort ai depus pentru a-ti creste aceste aripi, cate sacrificii ai facut pentru a aduna acest curaj, cate lacrimi ai pierdut pentru a invata din greseli si a ajunge puternic. Si stai, ramai aici unde ai fost predestinat sa fii.

Apreciaza-te pentru ca esti un om frumos.

December 8, 2014

Oare chiar vom reusi (?)

Devii cine crezi ca esti, primesti ceea la ce aspiri si simti ceea ce gandesti! Sa fim optimisti, motivati si curajosi! Vom reusi in toate!

Dau navala gandurile, nu si cuvintele. Ignoranta, buna chestie. Zice vorba targului ca daca vrem sa ranim pe cineva, cea mai buna metoda este sa-i ignoram. Ignoram, uneori fara sa vrem sau sa realizam asta. Si chiar ranim. O simti doar atunci cind o traiesti si o intelegi. 

Ignorand, e totusi o cale spre fericire si liniste sufleteasca, dar mai ales cea a gandurilor. Ignorand, nu facem decat sa alegem ceea ce consideram ca ne face bine. Nu pare a fi atat de greu sa atingem calmul sufletesc. 

Din postura ignoratului, e trist. Ignorand, e complicat. Ignorat sa fii, iti trebuie rabdare. Sa ignori, iti trebuie intelepciune. Si cum o alta vorba a targului spune ca intelepciunea vine din trait, iar cunostintele din invatat, atunci rabdarea se trage din intelegere a ceea ce se intampla. 

September 8, 2014

Concluzii recente

Ne temem de sinceritate. Sinceritatea altora despre noi, ne dezechilibreaza. Noua nu ne place sa ni se spuna verde-n fata negativul crezut despre noi. Noua ne place numai lauda, sa fim laudati si sa ne laudam; noua ne place sa ni se faca si sa ni se dea.

Eu deja am inteles ca proverbele, zicatorile si restu' expresiilor adunate din popor si nu prea, nu mai au sens. Nu mai sunt compatibile cu oamenii si actiunile noastre. Daca ceva timp in urma ele ascundeau si pastrau un adevar, acum ele ascund adevarul asa de bine, incit nu-l mai vedem.

De curind am mai urcat o treapta, o alta virsta pe care nu o simt. Ah ce mai an trecuse. Inca un an, inca o linie trasa, inca o concluzie, multe lectii invatate. Ideea de baza e ca eu chiar m-am convins, ca tot ce se face se face spre bine si ca noi mereu suntem la locul potrivit, in momentul potrivit. Nu intelegem asta din prima, dar o realizam si o simtim ulterior.

Si apropo, concluzie recenta, un simplu multumesc sau lipsa lui, creaza sau distruge o relatie intre doi oameni, intr-o fractiune de imbratisare. Sa multumim mai des.

July 1, 2014

A fi sau a nu fi... în prezent

...și-l simt, timpul cum trece, pe lîngă mine, prin mine, departe de mine, dar eu mă simt atît de bine.

Starea aia de bine, cînd parcă te simti amorțit de la atîtea griji, nervi, stres si alte „bunătăți”, atunci cînd nu te simți ușor, dar nici greu... atunci cînd ești fericit, dar nu simți fericirea... atunci cînd ai atîtea de împărtășit, dar taci și totul devine un secret mare... Exact atunci atingi apogeul simțurilor.

Cînd nu simți nimic, te simți cel mai bine.

Din nou, e oră tîrzie, e chiar mai tîrzie decît cea de data trecută și eu mă simt la fel de bine, din nou. I'm feeling the Power of Now...now, conform cărții cu același nume. E greu să simți prezentul, dar sunt momente, fracțiuni de secunde doar, cînd îl simțim. E straniu că trăim, dar nu în prezent. Straniu mai este că iubim și n-o spunem, că avem nevoie și nu cerem, că așteptăm și nu știm pe cine, că vrem și nu știm ce. Hm, straniu.

June 6, 2014

Planuri

...eu cînd le zic că am plan pentru planul de rezervă, ei se rîd de mine. Dar ei nu știu că pe mine mă doare fix în cotu stîng de ce cred ei.

Planurile de pe foaie, nu coincid cu planurile din minte. Planurile de pe foaie sunt pentru ei. Planurile din minte sunt pentru mine. Ce se spune despre planuri, e ca sunt greu de urmat, hm, de cele mai multe, hm nu, de fiecare data, greu de urmat in totalitate, imposibil chiar. E minunat, cînd te abați de la plan aproape în direcția opusă, dar să realizezi la final că ești exact acolo unde trebuia să fii. Asta deja e legat de dorințe. Primești ceea ce îți dorești. Fii atent ce îți dorești.

Revenind la planuri, ele în principiu nu trebuiesc, oricum nu le urmăm. La naiba cu planurile, because what screws us up most in life, is the picture in our head of how it is supposed to be.

Revenind la planuri, iar. Analizînd, la ora asta tîrzie pentru mine acum, înțeleg că planurile nu le facem pentru a le urma, dar le facem pentru a descoperi și înțelege potențialele greșeli. Nimănui nu-i place să greșească, cu toate că toți știm că doar greșind progresăm. Oricum, facem planuri și vom continua în ritmul dat, pînă la infinit, vom face planuri gîndite și scrise, pentru a ne pregăti de ce-i mai rău, dar vom spera la ce-i mai bun...bineînțeles :)

Punctul comun al tuturor planurile este scopul final. Planuri ar putea exista cîte stele pe cer, dar scopul, lumina de la capătul tunelului, e una doar, aceeași azi, mîine și restu zilelor planurilor. Planurile se modifică după ritmul dispoziției umane, iar dispoziția omului, judecîndu-mă acum, apoi se schimbă mai ceva ca vremea de afară. The Goal însă, e motivația principală pentru o dispoziție pozitivă, gînduri optimiste, planuri multe, dar mai ales acțiuni îndrăznețe.

May 19, 2014

Despărțirile

Nu acele despărțiri fizice de oameni sau bunuri, dar acele despărțiri emoționale. Atunci cînd te lași de atitudini, amintiri, cuvinte, imagini, prietenii...

De cele mai multe ori despărțirile deschid noi oportunități, pe care noi le dorim favorabile, însă necunoscută mai este ziua de mîine. Despărțirile benevole aduc schimbări dorite. Se spune ca timpul le așează pe toate la locul lor, la momentul potrivit. Dar oare atunci cînd mergem împotriva timpului, superficial vorbind, noi, niște suflete rătăcite-n univers, forțăm un pic lucrurile să meargă în direcția considerată bunișoară, atunci, oare atunci ar putea însemna că lucrurile nu vor fi la locul potrivit, ar putea asta să însemne că ne săpăm propria groapă (?!)

Despărțirile îndeobște, sunt echivalentul schimbărilor. Ce mi-a plăcut în ultimile zile, a fost teoria sumară a unui simplu pieton pe străzile New York-ului, care spune că noi, oamenii, existăm pe Pămînt pentru o perioadă finită de timp. Iar timpul fiind o percepție creată în totalitate de om. Noi percepem timpul ca o trecere prin schimbări - anotimpuri, îmbătrînire, lucruri de genul dat. Deci, pentru a extinde timpul nostru pe Pămînt, trebuie să provocăm cît mai multe schimbări în viață. E șmecheră teoria, dacă o iei din unghiul potrivit.

Despărțiri, schimbări, emoționale și nu prea, chestii, decizii, acțiuni...trebuiesc omului și minții lui, pentru a-l păstra "proaspăt". Oricum, tot ce e prezent în viața noastră se clasifică în două categorii. Prima categorie include acel "tot" care e menit pentru a da omului experiența necesară în viață, iar a doua categorie e acel "tot" care crează însăși viața omului. 

April 16, 2014

obișnuiește-te să învingi

Cel mai trist este cînd spui „m-am obișnuit deja” la o vîrsta prea fragedă pentru a fi prea matur. M-am obișnuit deja să fiu înconjurată de oameni buni și iubitori, dar eu să mă simt singură. El mă tot întreabă ce este fericirea pentru mine, dar eu tot nu știu ce să-i răspund, îi tot dau un răspuns vag de fiecare dată. Nu-mi mai  amintesc cum se simte fericirea, i-am zis ultima dată. S-a întîmplat mult timp în urmă, cînd fericirea m-a părăsit, iar eu ca o lașă de doi bani, am lăsat-o să plece nestingherită.

M-am obișnuit deja să mă doară și m-am obișnuit cu gîndul și sentimentul că tot ce se întîmplă e numai pentru a ajunge la standardele unei femei puternice. Oare e chiar atît de necesar pentru o femeie să fie ea însăși puternică ori e suficient să se oprească la limitele societății și să urmeze un bărbat puternic, umărul căruia să-i fie protecție, sprijin și alinare, oare este?!

Nu m-am obișnuit însă, să pierd. M-am obișnuit să sufăr, dar nu m-am obișnuit să mă dau bătută. Am învățat de-a lungul timpului, că atunci cînd vezi finalul victorios, riscul unui eșec nu-și găsește loc în mintea omului, iar gîndurile se adună toate și conlucrează pentru a te scoate din împotmolire.

April 12, 2014

despre atunci cînd nu știi

un fel de ironie la postarea precedentă

Cu cît mai multe cuvinte cunoști, cu atît este mai greu să spui lucrurilor pe nume.

* * *
Înainte de a întreba ceva, asigură-te că ești pregătit să primești orice fel de răspuns.
Înainte de a răspunde ceva, asigură-te că ceea ce spui, reflectă clar mesajul care vrei să-l transmiți, cu adevărat.

* * *
E suficient deja, cînd tu ai un milion de întrebări adresate ție însuți și pentru toate ai un singur răspuns comun, dar mai sunt și alții în afară de tine, care dau năvală cu încă cîteva milione de întrebări, pentru care tu ai același răspuns comun. Răspuns care nu te ajută nici pe tine, nici pe ei, să înțelegeți toți împreună, ce se întîmplă.

* * *
Atunci cînd nu știi, fie stai și aștepți lucrurile să se întîmple, fie le forțezi să se întîmple. Cum n-ar fi, schimbări se vor produce, mai devreme sau mai tîrziu, în favoarea ta sau nu, vei fi tu mulțumit de ele sau nu, vor cei implicați muțumiți de ele sau nu, depinde numai de abilitatea ta de a te impune.

și cum Anne Frank spunea „I think a lot, but I don't say much” 

March 31, 2014

să știi ce vrei

Este... util. Pentru că întreaga lume se dă la o parte din fața omului care știe unde merge. Acest om n-o fi neapărat încrezut, dar e puternic, suficient cît să nu se lase doborît de... lume. Omul puternic, uneori cîștigă, alteori... învață. El nu cere să fie respectat, el își impune respectul.

Dar, el știe cu adevărat ce vrea sau e doar un om puternic, care își asumă riscul imprevizibil și neștiut (?) El știe ce vrea, vrea să fie mai bun pentru el însuși, un învingător în lumea lui, vrea să se mîndrească cu propria pesoană, să nu regrete niciun moment că nu a profitat de ceea ce i s-a dat.

Să știi ce vrei, este să ai puterea în mîinile tale. Claritatea este putere. Un scop vag, produce un rezultat vag. Iar îndoiala, ucide mai multe vise decît eșecul o va face vreodată.




March 17, 2014

Pentru că unele cuvinte sunt incredibil de frumoase


" Te iubesc... două cuvinte care descriu un univers întreg, dar care în același timp duc “povara” acestui univers pe umerii celui care le rostește.

De cele mai multe ori sunt de prisos, te gandești că nici nu are rost să le spui, doar se simte în atingere, se vede în privire, pulsează mereu în prezența celuilalt. Și totuși, dacă e atat de evident, de ce nu sunt spuse? Poate pentru că ai impresia că sunt un juramant. Odată ce le-ai spus, te “obilgă” spre anumite lucruri. Dar în mod normal ar trebui să te elibereze. Sau poate într-adevăr frica te oprește să le spui. Dacă celălalt se sperie? Daca înțelege în alt fel ceea ce vrei să spui?

Cuvintele, de multe ori, au tendința să zăpăcească. Deseori este nevoie de un ocean de cuvinte să poată echivala cu un sentiment, cu o privire, cu o atingere. Desi sunt făcute pentru a ușura comunicarea, cuvintele sunt în plus uneori...

Cineva îmi spunea la un moment dat “Nu pot avea sentimente pentru două persoane”. De ce? Poate că mintea omenească nu acceptă să spui “te iubesc” decat unei persoane. Poate din cauza că atunci cînd le rostește…nu poate cuprinde în ele toate sentimentele care le are. Poate că un “te iubesc” spus cuiva diferă de un “te iubesc” spus altcuiva. E de-a dreptul ilar, două cuvinte care în mod normal înseamnă un singur lucru au încărcături emoționale total diferite. De aceea susțin, suntem săraci în cuvinte!

Și cu toate astea, e plăcut sa pot spune, “te iubesc mereu, te iubesc acum”. "

March 11, 2014

"A fi sau a nu fi... femei" (Lidia Butu)


„Nu căuta frumusețea unei femei în hainele pe care le poartă, în zveltețea trupului și în strălucirea părului. Caut-o în lumina ochilor ei și în căldura inimii.” (Audrey Hepburn)

„Feminitatea, ca şi frumuseţea, vine din interior. E o stare de spirit pe care femeia o emană prin toţi porii, e acel ceva pe care îl simţi de cum o zăreşti, chiar dacă e îmbrăcată doar într-o pînză de sac sau într-o rochie strălucitoare semnată Versace.”

„A fi considerată o “doamnă” poate fi unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie il poate primi în viață.” (Candice Simpson)

„Dumnezeu a dat femeilor intuiția și feminitatea. Combinația bine dozată a acestora, răvășește ușor mințile bărbaților pe care îi întîlnesc.” (Farrah Fawcett)

"Femeile puternice nu joaca rolul victimei, nu se arată demne de milă și nici nu arată cu degetul . Ele doar acționează !" (Mandy Hale)



February 19, 2014

Frumosu-i frumos, numai dacă-l vezi frumos


Cică să fii mîndru, nu-i chiar așa rău precum se spune. Mai degrabă se bîrfește.
Cică oamenii mîndri îs mai de succes.

Un om mîndru will walk over dead body, pentru a arăta că-i puternic sau ma degrabă, pentru a impune o oarecare frică celorlați, că au în preajma lor un concurent de temut.
Un om mîndru nu-și permite să piardă sau să fie călcat în picioare, cel puțin nu în văzul tuturor. Tot același om mîndru va întreprinde acțiuni, de care nici el nu știa că-i în stare.

Oamenii mîndri, îndeobște, sunt oameni frumoși. Ei sunt admirați de restu, de cele mai multe ori în secret. De la oamenii mîndri înveți, pentru că ei au atitudine. Iar să ai atitudine, înseamnă să știi ce vrei.
Oamenii mîndri își cunosc valoarea și se iubesc pe ei înșiși.

Cică mai întîi iubește-te pe tine însuți, ca să fii iubit de alții. Concluzia vine de la sine.

February 14, 2014

Cîți oameni, atîtea visuri... americane

[...]
„Ai de gînd să pleci înapoi?”
„Nu, domnule. Nu acum. Încă nu am făcut ceea, pentru ce am venit.”
„Pentru ce ai venit în America?”
„Cred, ca toată lumea, pentru visul american.”
„Și ce este visul american pentru tine?”
„Păi, domnule, toate astea, această limuzină, aceste clădiri, oportunitățile... toate astea.”
„Ar putea fi, dar adevăratul vis american este să ajungi om legendar.”
„Legendar?!”
„Da, doar aici poți să întîlnești un bucătar-legendar, portar legendă, oamenii spun legende chiar și despre cel care curăță încălțămintea celor din fotoliu. Asta e! Ăsta-i visul american. Restul... mașinile, costumele, lucrurile...toate astea se obțin...”

Mda, cum am menționat în titlul postării, cîți oameni, atîtea visuri americane, o continuare probabil, ar fi - cîte visuri americane, atîtea vieți spulberate. Nu sunt împotriva visului american, îl am și eu pe al meu. Posibil, ceea ce mă deranjează este grandoarea care s-a dat aceste-i expresii de vis american. Prea multe aspirații false, dure și imposibile s-au încununat în acest vis american. Prea e ca în reclamele teleshoping, cînt ți se prezintă un produs țeațea, dar în realitate primești un produs beaca. Prea te scurge de puteri visul acesta american.

E, totuși, o simplă aspirație, un scop, un obiectiv, care are rolul de a ne păstra vii și activi, dar nu un venin care să ne ia mințile încet, dar sigur.


February 8, 2014

Fără titlu și fără tîlc

[...]
„Mamă, de ce ți-e frică, de aia nu scapi.”
„Diana, atunci să-ți fie frică să cîștigi vreun milion la lotto”


Discuțiile cu mama îs pline de inspirație.

* * *

Acasă e unde părinții sînt și te așteaptă. Acel dor de acasă, care părea insuportabil uneori, de-mi fura respirația și ultimile lacrimi... a rămas în trecut. Nici măcar nu mai știu unde-i acasă al meu acum.

E un timp în viața asta, cînd ne luăm traista și plecăm în lume. Lăsăm în urmă micile mari plăceri ale vieții. Rămîn în urmă urările de noapte bună ale mamei; cinele în sînul familiei; șezătorile de duminică cu vecinele; cel mai comod pat din lume și cea mai personalizată odaie...Rămîn în urmă îmbrățisările părinților. Au rămas în urmă certurile cu fratele, atît de catastrofale în vremurile 'celea și atît de nostime azi ca simple amintiri...

* * *

Există o bază care se formează înainte de orice activitate importantă a vieții. Însăși viața are o bază a ei și anume, cei șapte ani de acasă. Profesia își are cursurile de la facultate, familia are întîlnirile pînă la 5 dimineața lîngă poartă...sau le avea... etc Anyway, așa se face că nu înțelegem noi la timpul potrivit, multe fapte importante, doar greșelile de mai tîrziu ne fac să deschidem ochii și desigur ne pare rău c-am fost prostuți la un moment dat. Azi sîntem deștepți pentru că am fost proști în trecut, mîine însă, acest azi va fi istorie.  


February 2, 2014

There's always a "but"

Am greșit cu dorința de anu' nou, dar...

* * *
Dorințele, cred, ar trebui să fie priorități. Prioritățile se modifică, în dependență de anturaj, oameni și surprizele care ni le rezervă timpul.

Ambiția, calitate care nu se molipsește. Ambiția este ca și succesul - o fi ușor să-l  atingi, dar mai greu este să-l menții. Ambiția e ca și norocul - nu vine nimeni să ți-l pună în torbă și nici nu se culege din copac, și nici nu plouă cu ambiție peste oameni. Aceasta se caută atît în interiorul, cît și în exteriorul minții și sufletului nostru. 

Curajul depinde de valoarea sentimentală a dorințelor. Cît de mult ni le dorim realizate și cîtă ambiție am reușit să adunăm pentru fiecare dorință. Atunci apare curajul, uneori suficient, alteori, pe jumătate.

În cele din urmă, reușim.

* * *
...I wouldn't mind 

January 10, 2014

Mereu va fi un cineva care știe ceva ce tu nu știi și poate ceva ce tu nu poți.

Comparațiile...

Și anume, comparațiile între oameni. Om cu om, om împotriva omului. Niciodată n-am suportat să fiu comparată cu un alt om. Am luptat mult cu mama, s-o fac să înțeleagă că fiind comparată cu altcineva, „mă loveșete” și mă doare. S-o fac să înțeleagă, că fiind comparată, nu mă motivează să fiu mai bună sau să lupt pentru a ajunge prima, ci dimpotrivă, mă demoralizează, mă face să mă simt inutilă, bună de nimic, iar în consecință îmi crează neîncredere în forțele proprii.

Oamenii sunt diferiți, unii acceptă, involuntar sau nu, să fie comparați cu alții. Copii, nu pot să riposteze în fața părinților că „nu mă mai compara atît cu Vasilică sau cu Marcica”, ei tac și-și ascultă părinții, le urmează vorba și cresc dezvoltînd valori străine, în  care ei nu se regăsesc, pentru că părinții lor au crezut că valorile lui Vasilică si ale Marcicăi sunt mai bune decît valorile propriului copil. Părinții n-au crezut în calitățile copilului lor.

Fiecare om e o comoară care trebuie descoperită. Nu sunt oameni buni și răi, pricepuți și nepricepuți, de succes și ghinioniști. Doar că cei care au reușit în viață, privindu-i dintr-o parte, și-au urmat propriile principii, planuri, au crezut în calitățile lor, în propriile puteri și în modul lor de a gîndi și acționa, iar cei care par a nu fi reușit încă, în viață, ei doar sunt buimăciți de alte valori și se simt pierduți în mulțimea asta de oameni care luptă pentru a fi mai bun decît vecinul, dar nu pentru a fi un mai bun model pentru copii și familie.

December 18, 2013

Cînd ești nefericit în dragoste, parcă ești nefericit în toate.

...și invers, desigur. Dragostea îți dă aripi, iar lipsa ei îți dă cu sare-n ochi.
Sunt multe chestii care ne oferă un gram de fericire - o ciocolată, o haină nouă, o vorbă bună, dar o îmbrățisare din partea omului pe care-l iubești și pe care-l vrei aproape mereu, nu se compară cu nimic. Fericirea care vine din dragoste, este leacul tuturor gîndurilor negative, pesimismului, tristeții...

Nuștiu ce este mai greu, să iubești și să știi că nu ești iubit sau să știi că ești iubit, dar să nu iubești.

Dragoste cu forța, omului, nu poți să-i dai... îl sufoci. Și nici să ceri, că nu se culege din copac. Nu toți vor să admită asta, însă.
„Iubim să fim îndrăgostiți...” (W.M.Thackeray)
Am auzit și citit suficient despre cît de frumos este să fii îndrăgostit, suficient încît să-mi fie ciudă. Nu am simțit suficient însă, încît să fiu convinsă.

Uneori, pierderile în vise, cu ochii deschiși...cu ochii închiși... sunt cele mai frumoase evadări. Alteori, iluziile false ajung să se transforme în adevărate speranțe.

December 11, 2013

Unii oameni se lasă așteptați...

От судьбы не уйдешь, и те люди, которые должны быть в твоей жизни, всё равно в ней будут, даже если тебе сейчас кажется, что вы уже никогда не будете общаться...

Nu cred pînă nu văd.

Momentele potrivite, fie sunt lipsite de omul potrivit sau fie oamenii potriviți, apar în exact cele mai nepotrivite momente.

Un pic mai devreme sau un pic mai tîrziu... uneori vreo doi-trei ani, ar fi ideal.

Dorințele mele împotriva Universului. Dorințele mele sunt oamenii pe care eu vreau să-i văd în viața mea, dar incapacitatea de a face ceva în privința asta îmi taie din dorință, tot mai mult, în fiecare zi. Pe de altă parte, cum eu să știu că unii oameni, aparent trecători, sunt cei pe care ar trebui să-i țin lîngă mine, dar să nu-i alung sau să fiu indiferentă. Nici nu poți să lași chiar pe oricine să fie parte din viața ta. Unii își croiesc cărare la sufletul tău, doar ca mai apoi să te rănească, sau să te folosească, sau să te demoralizeze, sau să-ți dea sfaturi greșite, sau să te manipuleze...